Curgea Iordanul.
Iar Ioan
Striga-n mulţimea împietrită.
Şi pietrele ca un alean
Înfruntau apa neoprită.
Venea Iordanul.
Un proroc
Vrea ca să zbuciume mulţimea...
În valuri pietre se sufoc,
Căci le îneacă adâncimea.
Plânge Iordanul.
Şi un Glas
Mulţimii scoate paranteze...
Din pietre colţuri au rămas
Ce îl ţintesc să-l lapideze.
Din apă necurmat
Ioan
Mulţimea cheamă din nevoie
Şi întră oameni în Iordan,
Cum ar urca-n arca lui Noe.